Supravieţuire

Supraviețuirea este arta de a scăpa cu viaţă. Nu este o ştiinţă, pentru că regulile pe care se bazează, de altfel foarte numeroase, nu sunt absolute. Folosirea lor depinde de cel care le aplică.

Fii totdeauna pregătit pentru cazul că ceva nu merge bine într-o călătorie.

Trusa mică pentru supravieţuire: poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, oricând pleci de acasă:

trebuie să aibă dimensiuni şi greutate minimă, dar să conţină lucrurile vitale:

  1. Chibrituri – impermeabilizate prin înmuierea măciuliei în ceară topită;
  2. Lumânare – cioplită, deformată în formă paralelipipedică, pentru a ocupa mai puţin loc;
    2.4. Trusa minimă de supravie\uire
  3. Amnar (dintr-o bucată de lamă de bomfaier) şi cremene;
  4. Lentilă – pentru aprins focul de la soare;
  5. Ace (mai multe, cu gaura mare); aţă groasă, tare;
  6. Gută, cât mai lungă, cârlige de pescuit, greutăţi (din plumb) pentru undiţă; 7-. Busolă –
    preferabil umplută cu lichid şi ac fosforescent;
  7. Lanternă;
  8. Sârmă pentru laţ, capcană – preferabil din alamă, aprox. 1 m lungime;
  9. Fierăstrău flexibil – înainte de a-1 împacheta în trusă, scoate-i mânerele §i unge-1. Pentru
    a-1 folosi, improvizează-i două mânere din lemn sau prelungeşte-1 cu bucăţi de funie, sfoară (

Trusă medicală – împachetează medicamentele în cutii etanşe, iar în spaţiul rămas gol bagă

vată. Pune-le etichete clare cu denumirea, scopul, doza, termenul de valabilitate. Nu le înghiţi cu
băuturi alcoolice.
Iată un sortiment minim:

  • Analgezice – pentru potolirea durerilor mici, moderate (algocalmin etc);
  • Aspirină;
  • Un dezinfectant general: rivanol, saprosan, apă oxigenată etc;
  • Un dezinfectant intestinal – pentru diaree, deranjament stomacal;
  • Antibiotice – pentru infecţii uzuale. la o cantitate suficientă pentru un tratament complet;
  • Antihistaminice – pentru alergii, înţepături de insecte (clorfeniramin etc);
  • Pastile antimalarie;
  • Tablete pentru dezinfectarea apei – dacă nu o poţi fierbe;
  • Permanganat de potasiu – are multiple întrebuinţări:
  • pentru sterilizarea apei de băut se dizolvă 3-4 cristale la 1 1, până apa devine roz (las-o să
    stea ½ oră); pentru o soluţie dezinfectantă (tratament pentru răni, tăieturi) – roz închis; pentru tratarea
    ciupercilor, micozelor (de exemplu la picioare) – roşie;
  • aprinderea focului: amestecă 1 parte zahăr şi 2 părţi permanganat sub formă de praf bine
    mărunţit; presară între 2 vreascuri uscate; când se usucă bine, lemnul începe să ardă;
  • semnalizare: aruncă permanganat în apă (de mare etc.) şi zona se va colora, făcând-o vizibilă
    din aer.
  1. Cuţit, bisturie, lame de ras – cel puţin două bucăţi de mărimi diferite; cuţitul poate fi prins
    cu leucoplast la exteriorul trusei;
  2. Cleme chirurgicale – pentru a ţine apropiate marginile unei răni;
  3. Plasture – impermeabile, de diverse dimensiuni;
  4. Prezervativ, Balon – poate fi utilizat ca vas pentru apă, cu capacitate aprox. 11;
  5. Fluier;
  6. Zahăr cubic;
  7. Spirt solid;
  8. Folie de aluminiu sau plastic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s